Once Upon A time In Bucharest

Agia bucurestiului a ocupat mai multe localuri de-a lungul timpului; in aceasta instanta vreau sa pomenesc despre o cladire emblematica din Bucurestiul mijlocului de secol al XIX lea
Dar mai intii citeva informaqtii generale.

Aga (Vel) = prefectul politiei
Agia = politia, prefectura politiei

Functia Agiei a fost diferita de-a lungul timpului, avind si menirea de armata regulata pe vremea lui Mavrocordat. A inclus si corpul de pompieri pe la mijlocul secolului al XIX lea, de unde si turnul de observatie. A avut si functia de judecatorie la un moment dat in timp.
Locul de resedinta a variat , de cele mai multe ori fiind resedinta sefului agiei.

Cea mai veche resedinta documentata a Agiei exista din anul 1812 cind marele Aga Alecu Ghica se muta impreuna cu Agia in casele lui Paun Islicarul aflate la intersectia Str. Bazaca cu Str. Islicarilor, exact in locul in care incepea Podul Tirgului-de Afara (Actuala Calea Mosilor). In aceste cladiri se afla inainte hanul Bazaca.

Strada Franceza de astazi se numea in vechime Ulita Islicarilor fiindca aici erau stabiliti negutarorii de islicuri (islic = caciula scumpa de blana purtata de boieri sau oameni cu stare)
Ulita Islicarilor s-a numit mai tirziu Ulita Frantuzeasca, Consulatul Frantei fiind pe aceasta strada. De la 1877 strada poarta denumirea de Carol. Regimul comunist scimba din nou numele strazii in Strada Franceza

Resedinta din strada Bazaca a suferit un incendiu fiind distrusa aproape in intregime, iar mai tirziu a fost reconstruita intr-un stil asemanator, si dupa un timp la 1878 avea sa adaposteasca celebrul magazin “La Vulturul de mare cu Pestele in Ghiare”

Sub domnia lui Alexandru Ghica, Vel Aga fiind Vornicul Manolache Florescu, Agia si-a stramutat resedinta in casele proprii aproape de malul girlei pe la podul Mihai Voda in spatele Ministerului de Comunicatii si lucrari publice de mai tirziu, linga Postul Central de Pompieri. Agia avea un foisor pentru nevoile (pompierilor)tulumbagiilor care isi aveau sediul la politie sub Vel Aga.

Incepind cu 1859 seful politiei primeste titulatura franceza de Prerfect de politie.
Pe la 1864 Prefectul Politiei la acea vreme, M. Marghiloman raporteaza starea jalnica a cladirii si nevoia de a folosi un nou local.
A fost propus la un moment dat ca turnul pompierilor sa fie adapostit in clopotnita Bisericii Zlatari( Foisor de foc)
Prefectura se muta in 1861 in casele lui Dumitru Boiaroglu in mahalaua Gorgani.
In vechiul local au ramas pompierii si inchisoarea politiei pina in 1965.
Fiind intr-o stare avansata de degradare, turnul de pompieri va fi demolat iar casa propriu zisa va ramine in picioare pentru un timp, dar eventual va fi si ea demolata.

Este doar o mica parte din istoria politiei din Bucuresti. Cine este interesat poate cauta lucrarea “Istoricul Politiei Capitalei. Fosta Agie” autor Vasile V. Daskevici, 1944.

Exista foarte putine documente fotografice care sa includa cladirea Agiei. Citeva instante apar in creatiile lui Ludwig Angerer, de asemenea in citeva opere ale pictorului frencez Michel Bouquet.

Hanul Filaret este unul dintre hanurile vechi ale Bucurestului de mult sters din memoria colectiva.

Locul pe care se afla hanul este un loc emblematic in Bucuresti, acolo a fost  construit mai tirziu Teatrul National, in zona Calea Victoriei si Str. Ion Cimpineanu de astazi.

Pe la jumatatea secolului al XVII-lea zona respectiva se afla la periferia orasului si avea casute modeste de oameni saraci. (Bariera orasului se afla la un moment dat pe la Biserica (si Hanul) Cretulescu.
Pe la 1669, asa cum arata documentele, partea de loc de la Palatul Telefoanelor apartinea lui Stan Taie-Cuie (loc primit ca zestre de la sotia lui). Dupa moartea lui Stan Taie-Cuie locul intra in stapinirea comisului Barbu Manescu.
Partea dinspre Strada Cimpineanu apartinea lui Stroe Seimeanul(sau Seimenul)(unde isi cladise o casa cu pivnita). Propietatea trece mai tirziu in stapinirea unui anume Grigorasco. Urmatorul propietar este boierul Petre Merisescu care il da in stapinirea a doua nepoate minore ale sale.

Hanul Filaret a fost construit de Episcopul si mai tirziu Mitropolitul Filaret(1753-1760) pe la sfirsitul secolului al XVIII-lea cu scopul de a folosi veniturile obtinute in scopuri filantropice, cea mai mare parte fiind folosita pentru ajutorarea copiilor orfani. In interiorul hanului, cu putin timp inainte de demolare se stabilise chiar sediul unui orfelinat. Se pare ca o parte din propietate apartinea familiei boierilor Brezoieni.

Hanul era destul de mic cu odai care gazduiau calatorii mai ales ungurii si nemtii care soseau de peste munti.

Se pare ca hanul adapostea 11 pravalii.

In opinia lui George Potra s-au facut unele confuzii cu privire la acest han. Ionescu-Gion mentioneaza un al doilea han (Filaret-Coltea) pe ulita care merge pe Tirgul Dinauntru, In fata bisericii Sf. Gheorghe Nou. Acasta afirmatie nu are nici un fel de sprijin istoric in documentele vremii.

Pe la 1831 Generalul Kiseleff cere amenajarea a trei “piete obstesti pentru plimbarea publicului”. Una dintre piete trebuia sa fie in fata Hanului filaret. Au fost facute planuri de cumparare a unor propietati adiacente dar pina la urma s-a renuntat.

Pe la 1837 Sfatul Orasenesc hotareste pietruirea ulitei de pe linga Hanul Filaret pina la Biserica Stejarul. Pe 2 iulie 1938 arhitectul Feiser termina masuratoarea acestui tronson. Raportul final arata numele a toti propietarii de pe aseasta strada.
Aflam prin acest document ca hanul Filaret este in propietatea “Logofetiei treburilor Bisericesti” incepind din 1935. In 1828 era sub tutela Mitropoliei care il cedeaza “Logofetiei” pentru infiintarea unui orfelinat.

Astfel aflam si numele de atunci al strazii – Ulita Hanului Filaret. Mai tirziu avea sa devina Ion Cimpineanu, 13 Decembrie si din nou Cimpineanu.

Localul hanului Filaret impreuna cu propietatea familiei Merisescu a fost mai tirziu ales pentru construirea Teatrului National, de catre comisia special numita cu acest scop. Motivul principal pentru aceasta decizie: locul se afla oarecum in centrul orasului pe Podul Mogosoaiei aproape de Palatul Domnesc.
Al doilea motiv: Hanul Filaret era intr-o conditie precara in urma cutremurului din 1838, iar din punct de vedere estetic dauna acestei artere cu circulatie mare si pe care se ridicasera intre timp multe case boieresti mari si frumoase precum si un numar mare de pravalii asortate cu lucruri scumpe aduse din tarile Europei.

Deznodamintul final il aflam printr-o informatie tiparita intr-un ziar local din 1844 care anunta demolarea eminenta a hanului.

Unele surse mentioneaza ca demolarea hanului nu s-a facut din cauza “subrezeniei” sau pentru ca era o primejdie pentru calatori(asa cum a fost cazul cu Hanul Coltei si Sf. Gheorghe). Pur si simplu Teatrul National avea nevoie de un loc de constructie. Comisia intrunita in 1843 a hotarit acest lucru.

Printre chiriasii hanului intre 1841-1842 s-au numarat Friederich Bossel, tapiter, M. Joben, profesor, J. Drechsler, spiter, Dahan Baer, claviaru(pianist).

Hanul a fost deci demolat, iar materialul rezultat a fost vindut la licitatie. Deabea in 1847 caramida ramasa, fiind depozitata pe locul viitorului Teatru a fost in sfirsit vinduta in totalitate la licitatie.

Dupa raportul comisiei pentru Teatrul National datata 13 August 1843 a fost necesara suma de 2500 de galbeni pentru nivelarea Hanului Filaret.

Deabea in 1848 incepe construirea Tetrului National.
Dar aceasta este o alta poveste.

In primele decenii ale secolului trecut in urma sapaturilor facute in zona pentru cabluri de telefon si electrice au fost descoperite temeliile groase ale Hanului care se intindeau pina in mijlocul strazii (la vremea aceea strada era mult mai ingusta). De asemenea, in urma sapaturilor din septembrie 1940 si din primavara anului urmator, au fost gasite birnele vechiului pod al Mogosoaiei, care mergeau pina in zidurile Hanului.
Alte sapaturi efectuate in 1955 au dezvelit o parte din temeliile hanului.

Prin 1843-44 apare proiectul pentru construirea unui monument inchinat lui Pavel Kisseleff pe locul fostului han. Monumentul ar fii costat visteria cam 10.000 de galbeni. Banii sint folositi pina la urma pentru proiectul de ridicare al teatrului, prin dorinta Contelui Kisseleff.

….:: Citeva citate din documentele vremii ::….

* In 1826 ianuarie 28 Alexandru Cadina, cofetarul inchiriaza o pravalie din Hanul Filaret de pe Podul Mogosoaiei cu obligatia de a da 400 de taleri anual si de a efectua toate reparatiile si modificarile necesare.
* In 1825 Sterie Constantin inchiriaza de la Mitropolie cu 450 de taleri anual chio Sterie Constandinscul cu odaile lui de la Filaret pentru a face diferite pinzeturi.
* 1832 martie 21 meimar-basa Leontie efectueaza reparatii la pravaliile lui din incinta hanului
* 1825 Sterie Constandin deschide unchiosc de “testemele”
* 1826 ianuarie 28 exista o circiuma cu pivnita
* 1832 martie 21 sardarul Ilie Ricumis ridica patru sau cinci pravalii

Planul Borroczyn al Bucurestilor de la 1846. Hanul se afla aproximativ pe locul viitorului Teatru National